Obișnuit cu laudele de până acum, Bănel trebuie să treacă și peste primele critici de la venirea în Franța. Deplasarea de la Auxerre nu a fost de bun augur pentru fostul stelist, care a greșit multe pase și nu și-a mai ajutat colegii ca în etapele trecute. Saint Etienne a scos doar un egal pe terenul lui Auxerre,iar Nicoliță este criticat de francezi, care l-au notat pe linie cu nota 4: „Nu a jucat cum ne-a obișnuit”
„Mai puțin în vervă decât ne-a obișnuit! A fost scos după o oră de joc„, au scris cei de la football.fr. Bănel a fost notat cu aceeași notă și de cei de la football365.
Mai mulți dintre jucătorii lui Saint Etienne au fost notați cu patru, singurul care a ieșit din rând după egalul de la Auxerre fiind portarul Ruffier, cu șapte.
Saint Etienne este pe patru în Franța și se bate cu șanse mari pentru locurile de Europa